Race report: TMD

A venit si urmatorul concurs de sosea si, implicit, urmatorul race-report. Daca saptamana trecuta am participat la Napo Cup XCO de la Cluj, concurs care, desi scurt si cu cateva portiuni tehnice, era o adevarata provocare din punct de vedere fizic. In fine, am terminat clasat pe un loc 7 in ceea ce priveste clasamentul juniorilor si cu cateva puncte acumulate in cadrul Cupei nationale de XCO. Revenind, la sosea, concursul al carui race-report il scriu se desfasura la Deva, cu denumirea de Turul Municipiului Devei sau TMD. Concursul, cel putin pe hartie, nu pare asa de palpitant, asta insemnand 2 zile, una dedicate unui contratimp de 3,5 km pe urcare, cealalta un fond de 43 km. Totusi, asta e pe hartie, TMD fiind in realitate un concurs in care urci “Caprioara” in ambele zile. Daca in prima zi ti-ai chinuit picioarele pe dealu asta dat dracu de abrupt, urmeaza ca in a 2-a zi sa iti testezi vointa pe acelasi deal, dar de data asta din partea cealalta, asta dupa ce ai ai mai urcat faimoasa catarare din campionatul national al anilor trecuti. Cu toate povestile ale fostilor competitori in minte si cu o idee despre gandurile exprimate mai sus, pornesc vineri din Marosvasarhely, dupa ce dau teza la economie, pentru ca #bac2017. Ajungand prea pe inserate odata cu o ploaie care a spalat frumos fatada Devei, n-am reconstituit traseul pentru contratimp, asa cum era planificat, ci doar am discutat cu faimosii olimpisti, care, vrand-nevrand, s-au lasat dusi de aparentele inselatoare ale curbelor stramte de pe drumul ingust si s-au ales cu o clavicula rupta si cateva julituri. Emotiile mi se marise considerabil odata ce mi-am dat seama ca in ziua probei de fond urma sa coboram impreuna cu plutonul tot pe acolo. Totusi, mi-am mai revenit inspre seara si ma duc sambata entuziasmat la Caprioara. Urc de doua ori dealu, ca sa fiu sigur ca stiu fiecare pietricica, imi fac prieteni noi in varf si, cand sa ma pun pe roller la incalzire, imi dau seama ca l-am uitat acasa. Nu sunt eu o persoana foarte credincioasa, dar am ramas mut odata ce am descoperit cati sfinti cunosc. In fine, ma plimb si eu pe la start ca o parte din sistemul de reproducere intr-o caldare si ma pun la start. Imi beau Cold Brew-ul de la J. Hornig pentru boostul de cafeina si ma pregatesc sa sprintez pentru a duce cat mai mult momentum in primele 2 curbe, lucru pe care l-am si facut, dar, care mi-a umflat picioarele precum un pufulete intr-un pahar cu apa. Totusi, vointa e mai puternica decat orice si, dupa ce trec cu chin cu vai peste partile abrupte, dau de portiunea de plat, unde placa mare si cele 2 pinioane mai mici schimbate m-au lansat cu 36 la ora si, totodata, m-au carat pana la jumatatea urmatorului gat. Tot pedaland ajung si la Didi, dracusorul care te motiveaza in timp ce te sperie ca te impunge cu furca, si, fara sa imi dau seama de trecerea timpului, ma trezesc dand tot ce pot la linia de finis. Timpul, per total, este bun, acumuland 10:36 in clasament, fiind batut cu 2 secunde de unul dintre juniorii echipei din Zarnesti, echipa a carui cadet a batut si propriul clasament, facandu-l pe al meu cadet, Limbricu, sa se claseze pe locul 4.

Fericit de rezultate devorez o pizza si o bautura neagra de carbohidrati si ma pun sa invat pentru BAC, dupa ce am povestit jumatate din viata si din gandiri cu “Pecica team”. Vine si ziua de duminica, zi in care, dupa ce am mancat micul dejun care continea un croissant cu banana care, aparent, e superb, mai ales alaturi de o cafea buna (am mers tot pe bautura rece de la J. Hornig) , mi-am facut bagajele si, alaturi de olimpisti si de Limbric, pornesc la 9:30 inspre start, doar ca sa aflam ca mai trebuie sa asteptam inca o ora jumatate pentru a lua startul. Pentru ca am antecedente cu finisurile din Deva ( “superbele” campionatel nationale de sosea 2016), ma hotarasc sa aflu care ar fi traseul, pentru a fi sigur ca nu se mai repet din nou greseala. Il intreb frumos pe organizator care e traseul, primesc un raspuns pe un ton “calm” conform caruia il gasesc pe net, dar primesc lamuriri din partea unui domn care a avut propria intentie de a ma ajuta, doar pentru a fi chemat de “domnul” organizator sub pretextul ca “ Gaseste traseul pe net”. Pana la urma am vazut cum se face finisul, am intemeiat un pinky-promise cu liderul clasamentului pentru a ne ajuta reciproc la clasamentul general si ma duc la start, doar ca sa aflu ca “domnul” organizator da startul tuturor categoriilor deodata, dar ca juniorii si cadetii trebuie sa foloseasca pasurile limitate (52-14, respective 52-16). Prostia prostiilor daca ma intrebati pe mine, tinand cond ca ar fi trebuit sa tina pasul cu ciclisti care pot folosi si 58-11 (daca se cred destul de tari).

Oricum, trecem si peste asta, luam startul dupa verificare, ocolim cateva posibile cazaturi si ajungem din nou pe soseaua Hunedoarei, unde cotim dreapta. Eram plasat destul de in fata, lumea nu se omora, dar se mai sprinta din cand in cand, doar ca pe gaturi sa raman un pic in urma, dar fara probleme mari, deoarece catarea continua m-o ajutat. Cobor frumos inspre Deva, altii ii dau in gura, eu preferand sa imi maresc sansele de a ajunge intreg acasa, ma mai plimb cu plutonul pe strazi si incepem “Caprioara”. Frumos si fara mari batai de cap, ma tin de oamenii din fata si avansez, doar ca sa ma trezesc inconjurat doar de Bidilici, Plesea si Csaba, cu un pas de 38-25 care mai cerea rotatii pe minut. Pot zice ca am fost nevoit sa trec al 3-lea varful dealului, numa ca sa il pot urca, pentru ca pasul cerea viteza aia. Bucuros ca is primu junior, cobor frumos, lejer, din nou, il las pe Csaba sa se duca si cotesc la dreapta catre Deva. Inainte de a intra in oras imi vad urmaritorii, cu Babaita in frunte, si cu Jitaru care incerca sa ii ajunga mai in spate. Sunt si prins repede, dar aflu imediat ca nu era un singur junior, ci erau 3. Ehh, csf, n-ai csf, te adaptezi. Fugeam pe strazile Devei tare, ne foloseam de antrenorii care clancxonau pentru a grabi trecerile pietonilor si ne debarasam de cei care aveau 2 ture, facand virajul ala dat dracu catre dreapta. Sprintez inainte de viraj, ma detasez un pic, dar sunt prins repede si ajung sa duc trena. Surprinzator, baietii au acceptat sa mai schimbe trena, chiar sprintand pe langa mine pentru a ma ajuta sa ajung in spatele lor. Intram si in giratoriu odata cu o masina, evitam cu totii pentru o secunda impactul, dar Emanuel se trezeste mai repede si sprinteaza pe langa, ocolind primul benzile care stateau legate de bariere. Speranta imi era un pic perduta, dar stateam sprintam alaturi de ceilalti doi, pe cand vad ca Gligor, situat in fata, lasa un pic pedala si imi ofera o noua speranta. Nu am mai sprintat atat de bine in viata mea, asta fiind o certitudine, pentru ca am reusit sa ii depasesc atat pe el cat si pe Jitaru, alegandu-ma cu un nou loc 2 si cu cateva zbieraturi puternice atat din partea mea cat si din spate.
In concluzie, TMD e o competitive frumoasa, adecvata potentialului meu, dar care, din pacate, are un mare minus din partea organizarii, un minus care totusi, nu are de ce sa te opreasca din a pedala si la acest concurs. Urmatorul race-report va fi unul ca si componenta a lotului national asa ca te sfatuiesc sa nu il ratezi. Pana atunci, Ceaustoc!