Race report: RGT Drumu Vinului

Si am revenit! Mai in forma ca niciodata, cu km adunati, cu vointa inca proaspata si cu bronzul deja conturat. Pentru ca ii primu report scris de anu` asta, tin neaparat sa scriu ce s-a mai intamplat si inainte de el, da`, daca consideri plictisitor, te invit sa mergi pe mai jos la randul 14 (poti numara sa vezi daca ii corect :P ). Pana la Drumu Vinului s-au adunat km prin ploaie si vant, intervale pe roller, forta facuta la sala, masaje relaxante, nenumarate (defapt, numarate, da nu le dezvalui cifra) lectii invatate pentru Bac, 2 kg (muschi pur :P), o donatie frumoasa de piele si inca un concurs, mai mic cei drept, la noi in oras, dar la care mi-a fost lene sa-i fac race report (locul 3 la 19-29 daca esti curios). Am mai adunat si un prichindel pe care il invat tainele pe care le consider ca le-am deslusit si care si-o facut debutu deodata cu mine la cursa din Prahova. Frumos traseu, o zis si el, da greu ca naiba cursa asta. Si saracu avea numa` 3 ture. Io, pe de alta parte, m-am crezut zmeu si, pentru ca licentiat si pentru ca orgolios, m-am inscris la cursa lunga, de 5 ture, 5 catarari pe Seciu si 110 km (aproximativ). Sincer, daca nu aveam personal langa mine, acum nu mai scriam race-reportu din cauza rusinii date de DNF.
De ce DNF? Iti zic io de ce: Pentru ca dupa ce mi-am implinit ritualul de seara, ce consta in venerarea unei bauturi izotonice marca Silva, de culoare sumbra, si in numaratul clanxoanelor pe care le poti aduna intr-o ora de pedalat prin localitate, am ajuns la start plin de vointa, buna stare, incredere, si cred ca mai poti continua tu lista. Startu se dadea de jos, de la baza coborarii, mai mult sau mai putin datorita carnagiului pe care editia anului trecut l-a cunoscut prin startul dat pe coborare. Oricum, surprinzator, sunt chemat in randul fata pentru a nu mai fi incurcat de cei mai neexperimentati. 3,2,1, Start! se aude repede si pornim ca din trompa. Rulam destul de tare cu plutonu, undeva intre 40 si 50 km/h, si duceam o viata frumoasa. Am mai avut o tendita de accident, da fara complicatii asa ca o ramas doar o tentativa. Dar toate bune si frumoase pana cand incepe catararea. Emotiile pe care teoretic trebuia sa le simt la inceput isi fac simtita prezenta si ma fac sa raman destul de in spate. Totusi, reusesc sa revin si sa fiu cu ochii pe juniori pana cand, pe portiunea cu drum ingustat, a.k.a. si vizibilitate redusa, un rider de la Steaua ramane in urma in fata mea, fara sa-mi dau seama. Asa ca ma trezesc cu Furtuna, junior de-a meu, singuri in camp, moment in care mi-am dat seama ca vantul bate desutl de bine. Dupa ce am renuntat la lupta de a mai ajunge plutonul fruntas, ne-am lasat prinsi de plutonul din spate, care, totusi, a facut ce vroiam sa facem din prima, reintregind plutonul inainte de catarare. Totusi, era prea tarziu. Raul era deja facut. Din pacate nu ma fascineaza platul, in special in combinatie cu vantul, asa ca, in momentul in care am dat de panta de peste 10%, am cam dat chixu.

M-am tot chinuit si m-am chinuit pana cand am reusit sa raman iarasi cu un plutonas si cu 2-3 juniori. Mai facem o tura asa, dar oboseala tot se acumula. Raman in urma pe catarare, pentru a lupta din nou, si a pierde plutonul datorita cazaturii de acum cateva saptamani care ma face sa am o marja de precautie (o sa treaca la un moment dat). Eram in turul 4, cu inca 2 juniori, cand ne-am decis sa ne plimbam pana la finis, pentru ca podiumul era luat deja. Decizia mergea superb pana cand suntem prinsi din spate de un alt plutonas, printre care se aflau Ulisse Gheduzzi si Marius Maus, persoane carora nu cred ca mai trebuie sa le fac introducerea. Impreuna cu ei am terminat cea de a 4-a catarare (restul ramanand in urma) si tot cu ei am prins motivatia de a mai face inca un tur si de a nu renunta. Nu mai aveam apa, ma dureau toate cele existente si toate cele neexistente in corp, eram 3 oameni ce ne bateam cu vantul morilor lui Don Quijote si mai aveam o catarare de realizat. Jur ca altceva in cei 20 de km (cu plus si cu minus) nu am facut decat sa trec pe modul automat si sa cand "Show must go on". Si, ca sa fiu mai preciz, numai versu asta din toata melodia. Asta face parte din seria celor care arata stupid, dar daca functioneaza, nu ii stupid (suna mai bine in engleza). Revenind totusi la oile noastre, nu imi mai faceam mari sperante pe catarare. Speram numai sa pot urca fara sa trebuiasca sa ma dau jos. Cel putin asta speram pana ca, inainte sa incep catararea, va un junior in fata, plecat cu 2 ture inainte. Din senin am redeveit puternic, mi-am luat ramas-bun si m-am dus dupa el. L-am prins, am trecut, am continuat, numai ca sa ma trezesc din nou in compania gentilom-ilor care se luau si ei dupa mine. In scurt timp ajungem si in faimosul viraj de stanga, dupa care mai urma doar panta aia a dracu` de 200m. Linistit fiind, pe drumuri pedalam usor, satisfacut ca am ajuns juniorul. Si ma trezesc la sprint. Sprint dat intre Maus si Ulisse care se bateau pentru locul 1 al categoriei lor. M-am ridicat si eu si am sprintat, m-am asezat pentru ca m-am gandit ca nu are rost, dar, in ultimii 10-20m am zis "Da-o dracului" si am pedalat si eu cu toata putearea, numai pentru a obtine poza asta grandioasa de la final.

In cele din urma, m-am clasat pe locul 3 ca si junior si am ajuns acasa mai fericit, obosit si entuziasmat ca niciodata. Acum tot ce fac ii sa astept masaju relaxant din partea Carinei (a.k.a. cel mai bun kinetoterapeut din Marosvasarhely) si sa invat in continuare pentru bac, pentru ca, desi semintele au acelasi gust cu sau fara el, conteaza ce bei pe langa semintele alea. Pana data aviatoare, care nu va fi race-reportu pentru Ziua B, va zic o zi faina. Ceaustoc!