Race Report: Memorialul Dimitar Yankov

Ce au in comun un clujean, un oradean, un targu muresean, un pitestean si patru bucuresteni? Pe langa lista care trebe impartita si care nu se termina cu vreo gluma, faptu ca saptamana trecuta se aflau in Bulgaria la Sunny Beach pentru a reprezenta Romania intr-un concurs UCI 2.1 a carui race-report il citesti amu.
Odata terminat Turul Municipiului Devei (rr-u il gasesti aici), ma imbarc in caruta si ma indrept inspre Bucuresti pentru ca a doua zi sa pornesc impreuna cu Sanza, Furtuna, Dan, Stan si Bidilici ca si componente ale lotului national inspre Bulgaria, coordonati fiind de Lupas Pavel si Rusu Mihail. In cazul in care ultimele doua nume iti dau de gandit, nu-i problema, caci si deoarece clarificarea e aici: daca primul este unul dintre cei mai tritati ciclisti ai Romaniei (scurta descriere) care isi face reintrarea in ciclismul romanesc in acest concurs, cel de-al doilea este un ciclist a carui performanta inca se masoara la concursuri si in ziua de azi, chiar daca in calitate de amator (desi mai profesionist decat majoritatea licentiatilor). Noi fiind, kilometrii adunam si ajungem, desi cu intarziere de o ora, in Sunny Beach, de unde avea sa se porneasca fiecare dintre cele 3 etape ale concursului. Dupa ce am despachetat si am retinut cateva idei redate de organizator, coboram in sala de mese unde fiecare coltisor in care iti aruncai ochiul era ocupat de o echipa vorbitoare de alta limba. Asa am aflat ca vom concura cu moldoveni, slovaci (echipa antrenata de Sagan O.o), turci, bulgari si cine stie cine o mai fi fost. Atmosfera era docila, caci, desi ne stiam, nu ne cunosteam, si faceam schimburi de idei si pareri.

Asta am facut pana seara cand am luat somnul urmand sa ne trezim a doua zi entuziasmati deoarece ne asteptau 2 etape: prima, de dimineata, un circuit in care erau desemnate tricourile si inca unul, de dupa-masa, adevarata etapa din cursa. Daca "prima" etapa a fost scurta si se rezuma la un loc 2 si multe picioare umflate, cea de-a doua necesita o adevarata poveste: Luam startul,dar din pacate, cu un handicap, deoarece burta lui Dan i-a jucat feste inca de seara de dinainte si nu stiam cat de bine se v-a descurca astazi, dar nimic care sa ne descurajeze ca si echipa. Plutonul mergea destul de bine, ghidoanele se mai atingeau cateodata si turcii mai depaseau prin balarii, dar nimic de ordinul fantasticul. Mergem asa 5 km, mergem asa 10, pana cand, dintr-o data, cauciucul refuza sa mai retina aer si se hotaraste sa ma faca sa semnalizez inspre o roata de fata de schimb. Roata a fost schimbata repede, dar, Dumnezeu mi-e martor, nu ma asteptam la ceea ce urma. Desi stia teoria conform careia depasesti treptat masinile aflate in spatele plutonului, practic m-am chinuit in disperare deoarece, odata luat un viraj inspre dreapta, vantul incepu sa bata din spate, moment in care plutonul incepu sa alerge si atacurile incepusera sa fie date. M-am straduit sa ajung plutonul destul de mult si de cateva ori eram in stare sa renunt, dar am reusit sa fac si asta cand, dupa ce imi revenisem cu 2 guri de oxigen mai profunde, se cade in fata mea. Franez la maxim si reusesc sa evit si eu cazatura dar foaia mare de 52 si pinionul de 14 pe care ma aflam nu mi-au facut deloc placuta pornirea.

Sunt depasit din nou de masini, din nou ajung in spatele plutonului dupa un pic de chinuiala si din nou se cade in spatele acestuia, reusind, tot din nou, sa raman pe bicicleta fara a pupa asfaltul. Raman iarasi in urma si rereusesc sa ajung plutonul datorita catararii pe care acesta o incepuse si care m-a facut sa imi revin incetul cu incetul. Din pacate, insa, in varful acesteia, deoarece ma consideram Batman, las 2-3 pedale, considerand ca voi prinde din nou ceata pe coborare. Nu, nu s-o intamplat asa. In fine, raman cu al doilea pluton si termin cursa alaturi de Emanuel, pe care am incercat sa il lansez la sprint, obtinand astfel 3 locuri in primii 20 (io eram al 20-lea), Dan, din pacate, fiind eliminat din cursa datorita neincadratii in limita de timp (fara hate). Vine seara, vin masajele si eforturile depuse de Paul (Lupas) pentru a ne masa pe toti, chiar daca a durat pana la 3 dimineata si incepe a doua zi si a treia etapa. Erau de parcurs 91 km si totul a curs para conflicte mari, plutonul terminand impreuna. Am lucrat pentru a-l aduce cat mai in fata pe Raul, lucru pe care am si reusit sa-l facem, acesta clasificandu-se pe 6 la general in comparatie cu locul 7 din ziua precedenta. Dupa ce am vazut unde am gresit, ne gandim optimisti la ziua de urmatoare fiind convinsi ca vom invata din greseli.
Ziua urmatoare soseste, atacurile se tin lant, noi incercam sa ne tinem dupa ele pana cand, ca prin minune, Furtuna reuseste sa evadeze impreuna cu un moldovean si sa castige puncte la sprintul intermediat, astea fiind si singurele puncte acumulate. Urmeaza catararea la mijlocul celor 106 km si imediat inceputa imi dau seama ca daca nu stau in fata voi ramane fara intentie in spate. Zis-si-facut, stau in fata plutonului cand, dintr-o data, ataca tricoul galben. Luandu-mi responsabilitatea de domestique in serios ma iau dupa el si duc trena pana in varf doar ca sa fiu inghitit apoi de oamenii care au putut sa tina pasul. Coborarea era frumoasa si vitezele erau mari dar, datorita distantei minore pe care o pastram unul fata de altul, reusesc sa imi blochez roata din fata intr-o groapa numai pentru a ma tarai apoi pe asfalt. Raman pe marginea drumului si privesc cum trec riderii si cum se apropie doctorii, Mihail si Paul. Daca cei dintai se uitau la mine ca la felul 16, Mihail trece repede la bicicleta si Paul ma trateaza cu o alifie, urmand ca in urmatoarele 15 secunde sa fiu din nou in sa. Ajutat de mersul la plasa (ai voie in situatie de gen), ajung plutonul deoarece mai aveam 40 km de parcurs. Imi revin usor, incep sa simt durerea, dar ma concentrez pe final. Incerc sa prind cat mai multe atacuri dar, din pacate, din nestiinta, imi scapa doi rideri care, prin multa munca, reusesc sa si castige. Noi reusim sa il clasam din nou pe un loc superior pe Raul, astfel ca Romania termina cu 3 locuri in top 20, dintre care un loc 5 si cu 1 punct acumulat pe catarare ( " i made this ").

Concursul a fost o adevarata provocare nu doar fizica ci si mintala si am venit acasa, desi julit, cu o multitudine de noi experiente si informatii si o placere imensa gandindu-ma ca am contribuit in acumularea de puncte pentru Tokyo 2020. Ne reauzim la urmatorul race report, a carui data inca este necunoscuta. Pana atunci, Ceaustoc!