Race Report: RGT Infernul Muntelui

Frunza Mihai teoretizeaza estetica durerii in entertainmentul romanesc, transfigurand chinurile suferite in timpul curselor in arte umoristice si informationale, sub forma race-reporturilor ( Race Report:Dimitar Yankov si Race Report: TMD ).
Race Report: RGT Infernul Muntelui afirma ideologia bloggerului conform careia un zambet poate fi afisat chiar si in cele mai cumplite momente, demonstrand ca o cursa ciclista nu trebuie doar castigate, ci trebuie traita, fiind o oportunitate imensa de dezvoltare al caracterului si al performantelor sportive, atat din punct de vedere fizic, cat si psihic.
Acum ca stii prin ce perioada trec, deci, implicit, stii scuza pe care o folosesc nu numai pentru intarzierea acestui race report, cat si pentru absenta altora, dar si numele concursului a carui experienta o prezint acum, eu zic sa trecem direct la treaba si sa intram in pita. (PS: era vorba de Bac si de lipsa de timp)

Poate nu esti familiar cu ce inseamna "Infernul Muntelui" si poate crezi ca este o hiperbola pentru ca participantii sa se creada badass, dar iti spun eu ca in momentul de fata gresesti si ca "Infernul Muntelui" este o adevarata oportunitate de a-ti depasi limitele sportive si, implicit, de a suferi intr-un mod in care nu ai mai suferit pana in acel moment. Si afirm cu toata sinceritatea, ca si dublu participant, ca de fiecare data ai o limita pe care o poti depasi. Sa nu mai adaugam si faptul ca anu asta, pe langa panta aia abrupta, ai mai avut parte si de ploaie dis-de-dimineata, ploaie care nu numai ca m-a facut sa acvaplanez pe coborare in tura de recunoastere, dar care a venit cu un vant frumos pe final, asa, ca sa se simta frigul ca la urma urmei era la Sinaia. Deci, destul de anti-tezic, dar putem spune ca am avut parte de un infern geros si umed. Insa pana la ploaie s-au intamplat si alte evenimente in viata mea de actual somer, avand parte de o saptamana destul de plina. Pe langa competentele pe care a trebuit sa merg sa le sustin, antrenamentele destul de dure si orele de invatat, am avut parte si de o insolatie frumoasa, care a pus pauza pentru 2 zile dezvoltarii mele, atat in ceea ce priveste performantele sportive cat si cele mintale, cele 2 zile reprezentand un mix dintre treaz cu febra si dormit, dar tot cu febra. Dar a trecut, si a venit ziua de sambata cand, pentru ca sunt un inteligent (a se citi cu sarcasm) si nu mi-am sustinut examenul de engleza inainte de bacalaureat (scapam de competente asa (*facepalm*)), mi-am trezit echipa cu noaptea in cap si ne-am prezentat la 7:30 in Brasov, de unde am plecat undeva in jurul orei 17. Nu trebuie sa fi vreun geniu in a-ti da seama ca eram destul de rupt pentru ca am reusit sa dorm doar 4 ore si ca somnul dintre sambata si duminica a fost unul extreme de linistit, chiar daca stiam ca aversele sunt departe de a se opri, ceea ce e partial corect: s-a oprit inainte de start.

Dupa ce am durduit un pic in asteptarea cuvintelor magice "3, 2, 1, START!", incep sa ma incalzesc pe prima catarare, plasat fiind in funtea plutonului, dar incep sa simt sentimental orezului fiert in apa, umflandu-ma. Reusesc sa scap de sentiment pe coborare, facuta cu multa grija pentru ca sezon plin de cazaturi si pentru ca asfalt ud, si incep ce-a de-a doua tura, impreuna cu Frunzeanu, la fel ca si cea de a 3-a, dar incep sa dau chixul incetu cu incetu. Sunt repede ajuns de catre Szilard, component al echipei Tusnad, ciclist cu care termin si concursul. Insa pana a termina concursul mai parcurg 5 ture, ture in care, mai repede decat la inceput, incep sa ajung pe Empty, de data asta atmosfera nemaifiind asa de incendiara precum in anul trecut datorita vremii. In ultimele ture il prindem si pe Vasiloiu si, crezand ca l-am prins cu o tura, ceva total gresit, dupa cum s-a dovedit a fi caci, in ultima tura, cand inculpatul a atacat, eu l-am calmat pe Szilard, spunandu-i ca e un efort dispensabil, Vasiloiu clasandu-se pe locul 2.
Bun, acum am pierdut locul 2, dar daca iti zic ca intr-o inca jumatate de tura am mai pierdut un loc, si, implicit podiumul, tot din cauza unei prostii, care poate sa iti fie reactia? Ei bine, lasa-ma sa iti explic si partea asta. Finish-ul era imediat dupa coborare, dupa 100m de plat pe care iti carai viteza dobandita in timp ce te dadeai la vale. Dar eu nu m-am batut asa cum anticipam, ci datorita unui coechipier de al meu, care odata a fost prins din spate de catre noi pe catarare, s-a hotarat sa ramana, urmand a-i da in goarna pe coborare si trecand pe langa noi chiar inaintea unei curbe in care urma sa intre un alt ciclist prins din spate. Vazand ca suntem intrecuti, ciclistul de la Tusnad s-a luat dupa el, insa eu, pana cand sa ii ajung, trebuia sa trec pe langa ciclistul care acum a ajuns in curba. Ciudat mod de a lua curba a avut, astfel ca de langa apex, fara viteza imensa, a venit inspre cealalta margine, loc unde ma aflam eu, facandu-ma sa franez pentru a evita contactul caci nu sunt o fantoma pentru a trece prin lucruri si, implicit, sa pierd locul 3.

Insa totul a fost frumos, am reusit sa termin, la fel ca si anul trecut, 9 ture si am reusit sa imi mai intrec inca odata cateva limite, atat in ceea ce priveste cel mai bun timp pe Strava pe segment, cat si limite psihice, datorita ultimei cazaturi de la Cupa Otopeni (unde, pe scurt, am pupat asfaltul in tura de recunoastere din cauza unei denivelari pentru reducerea vitezei), asa ca sunt mai mult decat multumit. In ceea ce priveste urmatorul race-report, va fi saptamana viitoare, cand, cel mai probabil, tot miercuri, pentru ca pe atunci va fi gata cea mai grea parte din BAC, si va contine pareri si impresii despre campionatele nationale care se desfasoara saptamana asta la Ploiesti. Pana atunci, insa, Ceaustoc!