Race report: Campionatele nationale de Cyclocross

No uite ca o venit timpu ca sezonul sa se incheie. Si ce alta modalitate de inchiere ar fi mai buna decat organizarea campionatelor nationale de cyclocross pentru anul 2017. Desi, conform UCI, ar trebui sa particip la concurs asta undeva pe la inceputul lui ianuarie, traim in Romania, asa ca, din lipsa de viitoare fonduri, se concureaza la finalul lunii octombrie. Totusi, chiar daca nu am avut zapada, am avut frig, deci tot ii ceva. Pana la deplasarea in Poiana Brasov, unde avea sa fie un concurs-incalzire pregatit de nea` Toader, am avut parte de o saptamana care si-a trecut in palmares o cazatura soldata cu o clavicula daunata, luni, si un schimbator kamikaze care si-a pus capat zilelor in roata din spate marti. Oricum, au trecut si astea si ma aflu joi, impreuna cu Malnasi, la startul competitiei din poiana. Traseul era plin de noroi, cum de altfel ar trebui, dar deoarece suntem niste mici printese, am decis sa nu parcurgem tura de recunoastere in totalitate. Din cele 5 ture, primele 3 au fost de incalzire, urmand sa dau ceva mai tare din pedale in ultimele doua, reusind sa prind podiumul pe pozitia a doua. Ziua de vineri ne duce in Zarnesti, in locul unde avea sa fie organizat telul deplasarii noastre. Desi marcarea deabia era inceputa, riderii echipei zarnestene ne-au aratat urmele pe care urma sa le parcurcem in cadrul competitiei. Acestea se miscau in zig-zag, unul mai lejer si altul mai al dracu, printr-un teren de fotbal si prin imprejurimile sale. Desi in ceea ce priveste tehnica nu era super spectaculos, existau 2 bariere inalte si o portiune pe care trebuia sa o inveti precum un vals. Curbele de 180 de grade ba la stanga ba la dreapta faceau viteza medie destul de mica, undeva pe la 15-16km/h. Am parcurs si am invatat tot ce puteam vineri si m-am prezentat sambata la linia de start. Era destul de frigut, dar ceaiul de la J. Horning ma incalzea mai bine decat cele 2 bluze pe care le aveam pe mine. Mai ca imi venea sa stau in tricou, dar, pe cand sa actionez, trebuie sa fug repede dupa numere si, surpriza surprizelor, primesc doua "batistute", ambele inscriptionate cu numarul 13. Contrat tuturor asteptarilor am devenit super optimist si stiam ca daca va avea vreo influenta numarul, aceasta va fi una optimista asupra rezultatului. Facuta si incalzirea, pentru ca mi-am invatat lectia de joi, si dau sa ma aliniez la start, pe cand aflu ca suntem chemati particular si suntem, deasemenea, oranduiti. Prostia prostiilor si sper sa le fie invatatura de minte arbitrilor, au pus fetele de la Elite in fata (pozitia e cheia in cyclocross asa ca iti dai seama ce sprint masiv asteptam). Eu eram pozitionat in randul al 3-lea, in spatele meu mai fiind doar 2-3 rideri. Concentrarea era la ea acasa si, cand aud " 3,2,1, Start!", nici nu mai astept sa porneasca Tudor in fata mea si incerc sa trec prin el ca si cutitul incins prin branza. Greseala ca m-am crezut fantoma m-a facut sa ma rostogolesc peste ghidon si sa pierd absolut toate poztiile pe care le castigasem deja in mintea mea.

Sar totusi repede inapoi pe bicicleta si incep sa ajung si sa intrec lume. Avansez destul de usor pana pe pozitia a 5-a, unde am fost nevoit sa recurg la niste neortodoxe (taieri de cale) pentru a reusi sa ma departez. Am avut foarte mult noroc cu barierele care mi-au asigurat distanta necesara pentru mentinerea locului 4 si repausul necesar pentru recresterea ritmului, asa ca ajung in scurt timp sa ma bat cu Gerry pentru locul 3.

Dupa cateva atacuti esuate, am auzit de pe margine strigate care incurajau lucrul impreuna. Si am facut asta. Cele doua locuri fruntase se departase unul de altul, asa ca asta era sansa noastra de a iesi la vanatoare. Daca in zonele tehnice nu aveam ce ne ajuta, pe portiunile drepte avansul lui Gligor, situat pe locul secund, descrestea considerabil, asa ca ajungem in ultima tura, in ultimele zig-zaguri, in pozitia in care el era intr-o parte a virajului, iar noi in partea opusa. Stiam toti 3 ca mai devreme sau mai tarziu il vom ajunge, asa ca presiunea crestea asupra tuturor. Da` uite ca presiunea asta a dus si la greseli asa ca Radu se trezeste la un moment dat pe jos, situatie favorabila pentru noi, facand facila depasirea lui. Din pacate, cazatura i-a adus si rezultatul de DNF aradeanului in urma indoirii urechii de schimbator si a nervilor acumulati peste masura. Totusi, eu mai aveam de rezolvat o problema, si anume, cum sa ma distantez subtil de ploiestean pentru ca stiam ca un sprint m-ar fi defavorizat. Am avut noroc in bariere cand, dupa ce am sarit impreuna si am incalecat (aparent, primul), Robi imi striga: "DA-I GOGULE ACUMA!" Desi m-o incurajat pe toata durata cursei, vorbele lui se transformau acum in miere si ma faceau sa dau in diabet de fericire. Pedalez cu toata forta ramasa pe ultima parte, risc tot ce pot in curbe si reusesc sa maresc disanta dintre noi la vreo 5-6 m. Stiam ca locul secund si statutul de vicecampion imi revin mie. Chiar daca aveam pretentii pentru locul fruntas, faptul ca am avut un start mi-a cam anulat sansele, dar tot nu m-am dat batut. Evolutia cursei inca ma uimeste si ma face sa realizez cat de mult iubesc sportul asta pentru cat de imprevizibil si de palpitant poate fi. Tot evolutia cursei m-a facut sa scriu si mai mult decat de obicei, dar csf, n-ai csf. Odata cu ultimele cuvinte, inchei si sezonul asta, un sezon care a avut atat parti bune, cat si parti rele, dar din care am avut mai multe de invatat. Totusi, asta nu inseamna ca nu voi mai publica pentru ca, din cate am zis, am ceva surprize pregatite. Pana atunci totusi, Ceaustoc!