Race report: November Cross

Poate ca asteptai, poate ca nu, ca, la un moment sau altul, sa scriu si un race report a unei cursei neterminate, in a carei rubrici de rezultate poti regasi un mare si inspaimantator DNF. Did not finish, din pacate, chiar aceasta competitie superba, una pe care o recomand si o voi recomanda cu o incredere calda precum focu facut de buna-mea in soba pe timp de iarna. O incredere atat de mare incat daca ar trece prin fata televizorului ai pierde 3 sezoane de Naruto. Si totusi, poate te intrebi, de ce? Ei bine, pentru ca November Cross reprezinta pentru mine, si nu numai, o competitie demna de standarde de peste hotare, in care fiecare milimetru al traseului a fost bine calculat si pus la punct, reusind a te lasa, chiar daca mort de oboseala la final, cu un zambet pe buze. Un rictus, defapt, ar fi mai bine zis, dar tot un zambet ii si ala. Totusi, un rictus care se datoreaza entuziasmului copilaresc atunci cand realizezi ca o sa intri pe portiunea de nisip, pe off-camber, pe podul de lemn sau pe una din alea doua pante abrupte. A, si sa nu uit de bariere, importante si de nelipsit in orice cursa de ciclocross.

Photo by: Vasiu Adrian
Ciclocross care, anul asta pentru mine, a inceput la competitia asta. Si incepe printr-o ratacire catre Micasasa prin taramul lui Scooby Doo, caci, altfel, io nu-mi pot explica peretele ala alb-cenusiu cunoscut si sub numele de ceata. Desi planuiam sa pornim la 7 si sa ajungem pana pe un 8:30, pornirea reala la 7:30 si faptul ca nu am avut un secui cu o brisca pentru a taia ceata din fata noastra ne face sa ajungem mai tarziu decat planuiam, in jurul orei 9:15. Programul era simplu: urma sa ne inscriem, sa parcurgem traseul, sa-l incurajez pe Bogdan care lua startul la MTB la ora 10:45, sa imi fac incalzirea si mai apoi sa iau si eu startul la ora 13. Doar ca, dupa cum am aflat, am fost prea matinali si inscrierile inca nu erau pornite, motiv pentru care, pentru a grabi un pic lucrurile, ne-am apucat si noi sa dam o mana de ajutor cu organizarea. Totusi, am cam lalait-o cu ajutarea montarii steagurilor caci trecuse deja de 10 cand ne-am pornit in recunoasterea traseului. Pot zice, totusi, ca dupa prima tura m-am indragostit. Era frumos, era superb, chiar daca avea si flaw-uri precum virginitatea zonei (nu prea umblata, deci smochurile te scuturau destul de tare) si zona aia naspa de namol in care simteai ca te scufunzi. Dar, asta este, iubesti neconditionat. Totodata cu realizarea ultimei ture mi-am dat seama ca micul dejun deja obisnuit a fi servit la ora 6 inca nu fusese savurat. Deci, ma apuc de balotat.

Photo by: Vasiu Adrian
Soseste si ora 13, ora la care, dupa o incalzire cat se poate de superficiala, ma aliniez la start in prima linie. Urma sa sprintez la auzul deja obisnuitei fraze "3..2..1..Start!", dar decuplarea pedalei cu care urma sa imi sustin toata greutatea ma facuse sa cad aproape pe Sabau, lucru pentru care imi si cer scuze.Sincer, ma si instristeaza faptul ca nici nu s-a dat bine startul si deja aveam de recuperat, aparent, destul de mult. Desi in prima tura nu am prea reusit sa fac multe, odata ce au inceput cronometrarile turei a doua si a treia lucrurile se conturau a fi frumoase. Aveam o "gasca" formata din mine, Sarca si un alt baiat de a Carcover cu care incercam sa recuperam timp fata de restu. Ei bine, incercam poate mai mult singur caci incercam sa ne depasim unii pe altii. Daca pe portiunile tehnice reuseam sa ma detasez de ei, pe portiunile de pedalat trebuia sa recurg la blocari de cai si sa imi injur lipsa de antrenament. Toate se tin bine si frumoase pana cand, undeva prin tura 4-5, reusesc sa fiu depasit, urmand ca, mai apoi, sa pierd timp printr-o oprire pe una din pantele abrupte. Am mai reusit sa pierd timp si in momentul in care am cazut la curba imediata dalmei printr-o simpla prostie. Oricum, viteza nu era mare, deci nu m-am struncinat tare. Totusi, momentu asta reprezinta si momentu decisiv al cursei deoarece urechea se indoise si schimbatorul intra acum in spite sau schimba singur. Reusesc, totusi, sa termin tura, moment in care aud "Ai nevoie de bita?". Raspunsul, un "Da" zbierat ca in preistorie, imi aduce o bicicleta noua odata cu intrarea mea in zona tehnica, insa una care avea o pozitie cu 2 cm mai mare. Ma chinuiam sa ajung la pedale si sa continui cursa. Pe langa asta, stiam ca mai aveam de facut 4 ture, ca imi va fi greu sa ii ajung pe cei din fata, ca energia mea ii pe terminate si ca, deci, ar fi mai ok sa renunt. Lucru pe care, de altfel, l-am si facut, fara prea multa tragere de inima.

Photo by: Vasiu Adrian
Totusi, ramane ambitia de a reveni in cursa si, Boiiii, is pregatit pentru asa ceva. Pana atunci, sunt kilograme de dat jos (dupa cum arata si pozele), antrenamente de indurat si multe alte race reporturi. Pana atunci, Ceaustoc!