Inceputul, de data asta, va fi marcat de o scuta istoricica a acestui eveniment care, din pacate, nu primeste atentia pe care o merita. Daca la inceput ti s-a parut cunoscut numele de Teleki, da, sa stii ca are o aproximativa legatura geografica de aproape 30 km cu dragul si indragitul nostru festival Awake care se desfasoara pe domeniul Teleki. Totusi, Teleki se numea si uram Samuel Teleki, mare hipster care, la vremea lui, a dat-o pe hiking si a urcat Kilimanjaro. Ei bine, de la acest Teleki isi trage si evenimentul numele, el fiind, in primii 11 ani, un eveniment in cadrul caruia se faceau drumetii si la care, acum, te poti inscrie si ca alergator sau ciclist cu drepturi in regula pentru portia de gulyas de la final. Ceea ce e cu adevarat fascinant nu e faptul ca am participat eu (si ca, de asemenea, sunt modest), ci faptul ca acest event te poarta pe urmele ursului, intr-o vale atat de din poveste incat nici semnalul la telefon nu l-a descoperit inca.
Photo by: Marossy Jozsef
Totusi, am de scris un race report, deci, fara o altfel de fraza de legatura, uite cum s-a desfasurat Teleki Trail din perspectiva mea. Totul a inceput la 5:30 cand trezirea mea a desfasurat o reactie in lant ce include trezirea bunicii mele (statea mai aproape deci mai salvam 15 minute de somn), porn irea masinii, deschiderea portii, condusul a vreo 20 km, pierdutul printr-un sat datorita indicatiilor primite de la persoana in varsta anterior mentionata si holbatul la rasaritul superb care iesea dintre munti si dealuri urmand ca pe ultimii 3 km sa-mi bata in fata. Am ajuns mai repede pentru ca 112 Coffeehouse team trebuia sa se prezinte si raurile de espresso trebuiau sa ajunga pana in punctul in care debitul il depasea pe cel al Ghurghiului, cu scopul energizarii tuturor organizatorilor si participantilor.
Starturile acestora se dau la ore fixe, pornind de la 8 pana la 10:30 iar finishurile variind de la 11 pana la 17. Startul meu s-a numarat printre ultimele si, dupa ce hikeri si alergatorii de diferite distante si-au pus stangul in fata dreptului, a urmat ca si noi, o gloata de oameni cu Fahrräder sa sa ne punem trupurile in miscare in cei aproape 20 km de urcare care incepeau direct de la start (chiar si arca de la Isostar statea cas din cauza pantei). Daca prima parte a decurs fara probleme pe asfalt, odata ce acesta s-a terminat, noi, 3 calai cu denumiri incluse in multimea Gabi, Laci si Mihai, cotim la dreapta in prima intersectie in timp ce ceilalti concurenti o iau la stanga si, dupa cum s-a aratat, pe drumul bun.
Desi sansele ca noi sa ne pierdem din nou erau, cel putin in mintea noastra, inexistente, odata ce Gabi reuseste sa creeze niste distanta intre menmbrii trio-ului, Salvamontul ne atentioneaza docil cu claxoane si semne ca am luat-o iarasi pe drumul gresit si ca va trebui nu numai sa ne intoarcem, dar si sa mergem pe drumul care parea mai rau. Ca sa-ti faci o imagine, gandeste-te ca drumul gresit ne dadea deja batai de cap si ridicarea din sa iti facea roata de spate sa piarda aderenta, iar ulita pe care trebuia sa o luam avea numai pietre mai mari si o panta mai abrupta. In fine, continuam si cu push-bike pe albia paraului (in sus) si fara si ajungem pe partea traseului comuna cu cea a alergatorilor. Aici, Carina Dobozi, kinetoterapeutul care imi permite sa zburd ca un miel dupa fiecare concurs si antrenament in care deabia ajung acasa, alerga linistita pe platou, urmand sa coboare pe unul dintre cele mai frumoase rock-gardenuri pe care le-am vazut si coborat vreodata. Faptul ca era totul natural facea ca acest rock-garden sa fie si mai deosebit. Totusi, cand trio-ul ajunge la o oarecare baza la final de coborare, tata Laci, caci el ne coordona, sugereaza ca iarasi ne-am abatut de la traseu si ca ar trebui sa ne intoarcem, lucru pe care l-am si facut. Mai urcam si coboram si iarasi urcam si iarasi coboram cateva valuri catre creasta cand, la un moment dat, o creanga teapana se hotaraste sa faca un autospot agresiv si sa imi opreasca roata de fata, reusind sa ma faca sa cad si sa chinuie 2 persoane 5 minute pentru a o scoate.
Zic 2 persoane pentru ca Silaghi ne-a lasat singuri, probabil din lene de a mai astepta. Totusi, pornim si, dupa scurt timp, il las singur pe tata Laci deoarece opresc pentru a-mi strange schimbatorul de spate a carui maneta am simtit ca joaca din ce in ce mai tare. Nu reusesc, deci continui sa merg mai departe, sperand sa ajung cu o maneta semi-intacta. Ajung pe creasta muntilor, unde aerul era curat, iarba era de un verde sublim si nu-mi aud decat pulsul, rotile si respiratia (din noroc, numai a mea, nu si a vreunui urs). Urmeaza, totusi, o coborare destul de agresiva, pe niste pietroaie mai tapene decat creanga anterioara care iti dadeau doua optiuni: ii dai YOLO fara sa franezi sau induri durerea degetelor si franezi. Considerandu-ma barbat in toata firea, am tacut din gura si am franat. Portiunea agresiva nu a durat mult, caci, dupa 2 km, o coborare mai docila formata din niste pietricele isi face ivita privirea. Desi se simtea de parca merg pe lapte, decid sa ma opresc si mai eliberez niste aer din cauciucuri, urmand ca, mai apoi, o sageata facuta de altcineva decat organizatorii sa ma scoata de pe traseul pe care trebuia sa il urmez si sa ma avante pe catarare din nou.
Dupa ceva distanta buna de pedalat, gasesc un hiker care imi arata locatia noastra pe harta si imi demonstreaza, din nou, ca m-am pierdut si trebuie sa ma intorc. Odata ajuns, totusi, pe ultimii 20 km de asfalt, nu am mai reusit sa ma pierd, fie din faptul ca drumul era drept si nu aveai unde te pierde, fie din faptul ca eram oarecum nativ zonei datorita bunicii mele. Totusi, nu reusesc sa termin cursa pe locul 2 pana cand nu ma opresc si fur cateva mere dintr-o livada pentru ca foamea-i mare si ele erau frumoase si, de asemenea, gustoase. Ei bine, cam asa s-a desfasurat Teleki Trail, o cursa a carei organizare desi lasa de dorit, reuseste sa compenseze pe plan spiritual prin delectarea sufletului si id-ului cu niste peisaje ca din povesti, aratand, totodata, un potential imens in anii care vine. Cum v-ati obisnuit pana acum, nu sunt la incheieri, deci, pana la urmatoarea postare, Ceaustoc!
Reviewed by Gogu
on
12:00:00
Rating:
