Hoi, hallo, salut, hello sau in orice limba vrei tu. Incep a scrie postarea asta, si asa, intarziata (proscastinare la mod acut), pentru ca sincer, nici nu stiu in ce limba ar trebui sa o mai dau. Daca la prima, singura, si fosta cursa era destul de simplu, acum tot race-reportul, trecut printr-un proces de internationalizare, are ca subiectiv o cursa nemteasca, actiunea fiind desfasurata de catre un personaj roman atribuit cu titlul de student olandez vorbitor, mai nou, de engleza ca si limba principala. Intelegi, deci, de ce intro-ul e asa de multilingvist (si nu pentru ca nu aveam nicio alta idee despre cum ar trebui sa incep). Lasand, totusi, introu-l la o parte, uite cum a decurs o cursa incadrata in festivalul organizat cu ocazia cupei mondiale de XCO de la Albstadt. Tin sa mentionez, pana a incepe cu desfasurarea actiunii, punctul culminant (daca exista) si deznodamantul, ca race-reportul asta reprezinta ceva unic, diferentiat de obisnuitul concurs de la Seciu (pe care nu il detest, a nu se intelege gresit) datorita a doua motive: 1. Dorinta de a participa, fie ca si spectator, la atmosfera unica, mirobolanda si energizanta a unei cupe mondiale de XCO si 2, prima cursa de gravel, o disciplina un pic mai aparte datorita necesitatii de detalii tehnice si numarul redus de optiuni pe care le ai la dispozitie. Lasand, totusi, detaliile astea la o parte, uite cum s-a desfasurat cursa.
Totul incepe inca de dinainte de ziua de sambata, poate chiar de dinainte de deplasarea catre locul cursei, cand inca nu eram decis daca urma sa particip sau nu, data fiind forma mea, care, fiind vorba intre noi, lasa inca de dorit. Lipsa de curse si de motivatii aduse de catre acestea inca isi lasa amprenta, dar, cu degetele incrucisate, sper ca totul isi va reveni la "normalul" de sezonul trecut. Noroc, sincer, am avut datorita lui Baciu, rival cu care m-am imprietenit acum ceva timp si cu care am decis sa facem un mini-cantonament pe "dealurile" din jurul meu. Dupa ce am aflat ca am pedalat mai bine de 2000 de km cu o sa aflata cu 2 cm mai sus decat trebuie si am vazut forma pe care o dobandit-o, reusesc sa ma motivez destul de mult inspre a ma antrena si eu mai serios si a participa, deci, la Albstadt. Antrenamentele au decurs destul de lin, am simtit un avans imens intr-o perioada foarte scurta de timp (3 saptamani) si m-am imbarcat joi in Flixbus cu destinatia Stuttgart, de unde aveam sa fiu preluat de catre ai mei. Dupa calatoria exasperant de lunga in care aproape ca am terminat "Cei patruzeci si cinci" (frumoasa carte, recomand), reusesc sa ajung in Spaichingen, localitate situata la aproximativ 30 de km de locul unde avea sa se desfasoare cursa. Dupa ce am testat vineri prin padurile si coclaurile din zona noua pozitie pe bicicleta si presiunea din cauciucuri, ma pregatesc mental pentru ce avea sa vina. Pot spune ca eram super entuziasmat, ca aveam parte de niste emotii pe care nu le-am avut nici la prima cursa din cariera mea de ciclist, dar si ca imi doream podiumul, in special ca la start s-au prezentat, desi intr-un numar infirm, de 11 participanti, mai multe natii. Mentalitatea mea fiind destul de simplu de explicat, poate fi tradusa prin: "Au batut atata cale, ii clar ca o sa fie ceva de picioarele lor".
Vine ziua de sambata si, dupa ce am mai ajutat pe langa casa cu toate cele ce trebuiau facute, ne suim in masina si pornim catre Albstadt, ajungand numai bine pentru a vedea cursa celor de la U23. Am incercat sa-l motivam pe Dascalu cat am putut, dar glasurile ne erau astupate de o frica de a face pneumonie deoarece incepuse ploaia. Desi rezultatul nu era la nivelul asteptarilor mele, pot spune ca Vlad s-a revansat deoarece, la momentul scrierii cuvintelor pe care le citesti in momentul de fata, sportivul a reusit sa castige cupa organizata in Cehia (bravo Vlad!). Din pacate, nu am apucat sa vad toata cursa deoarece trebuia sa ma incalzesc si eu, lucru pe care l-am si facut, gasind o panta destul de frumoasa (sau urata, daca destesti catararile), panta care a reusit sa-mi creasca pulsul si sa-mi spele emotiile din picioare. Vine si ora 16:20 si se iau startul de pe poarta UCI printr-un sprint destul de urat (ma gandeam ca o sa se sprinteze nebuneste) datorita schimbatorului de spate care mi-a scapat si care era sa ma dea peste ghidon (problema din cablu, rezolvata cand mi s-a rupt la antrenament :) ). Din pacate, asteptarile mele nu au fost conformate deoarece, aparent, cand ne-am aliniat la start, ni s-a spus in germana ca trebuie sa mergem in spatele masinii de politie pana cand aceasta se v-a retrage. Lucru pe care, de altfel, l-am si facut, fiind situat pe chiar in spatele ei, in dreapta fiind doar un inginer de la Canyon care testa ghidonul dublu (oribil, la aparenta si care, dupa spusele lui, nu are un efect imens). Totusi, dupa o curba destul de stransa, masina se retrage printr-o acceleratie violenta, acceleratie care, datorita antitalentului meu natural de sprinter, ma lasa in urma, canyon-istul reusind sa se distanteze. Raman, deci, cu restul plutonului, si, pe catararea asfaltata, incerc sa aplic eforturile de pluton pentru a-l ajunge. Din pacate, asa ceva nu s-a intamplat, asa cum am aflat in momentul in care, dupa ce mi-am savarsit datoria la trena si am apucat sa imi relaxez 2-3 pedale, observ ca "bajatu cu slickuri de 40" (aflate pe un Canondale Slate) se distanteaza, cei doi din fata mea neputand tine ritmul cu el. Incerc sa ridic ritmul, insa catararea e pe terminate. Reusesc, totusi, sa intru primul pe prima portiune de offroad, care, surprinzator sau nu, e la vale. Restul se tin dupa mine si intram impreuna pe partea de iarba, parte pe care slickurile de pe Cannondale i-au cam dat de furca moldoveanului, acesta ramanand fara aderenta pe un gat abrupt, fiind nevoit sa o impinga. Fiind super motivat si entuziasmat, ma gandesc ca voi reusi sa prind locul 2 deoarece pot si urca si am si cauciuri cu aderenta (minunile alea de cauciucuri de 35 de cyclocross prind si pe scoala data cu slanina). Ne regrupam, adica, sunt prins din spate si stam cu ochii unul pe altul. Mergem frumos, cu cateva atacuri pe-aici, pe-acolo, ca doar eram 4 insi care ne bateam pe locul 2, pana cand, dupa o coborare lunga, fiind situat in spatele primului din pluton, cu o vizibilitate mica inspre nula datorita mizeriei pe care roata de spate mi-o arunca fix in ochi, vad prea tarziu o curba destul de stramta si, desi franam, situatia imi prezenta doua optiuni: fie intram perpendicular in cel din fata mea, fie incercam sa iau curba cu o viteza prea mare pentru ce mi se prezenta. Calculand, am "ales" sa ma trantesc pe jos, moment in care aud 2 voci stringand "Alles gut?".
Nici nu apuc sa cad ca ma si urc pe bicicleta si strig, la randul meu, Ja. Reusesc sa nu ma distantez de plutonasul meu si incepem o catarare, care, aparent, s-a prezentat a fi destul de lunga. Dupa atacul dat de moldovean si reactionarea mea, ne distantam, destul de repede, de ceilalti doi. Stateam in spatele lui si ma chinuiam, dar voiam, cel putin, sa ma distantez cat de mult posibil de ceilalti. Dupa cateva atacuri carora le-am raspuns, raman in urma, considerand ca am facut o distanta destul de buna fata de restul, incercand, totusi, datorita necunoasterii traseului, sa mai raman cu ceva suflu pentru eventualele portiuni. Ajuns pe un platou, reusesc sa imi formez o buna idee despre avansul facut si constat ca unul din cei doi se aproprie cu pas amenintator. Intru din nou in padure unde, datorita unei urechi de schimbator indoite din cazatura, reusesc sa pierd cateva secunde bune pe catarare si reusesc sa fiu ajuns de urmaritor, moment in care ma trezesc cu un atac, dupa care, tot datorita schimbatorului, raspund cu intarziere, din pacate, prea mare, acesta reusind sa se distanteze si mai mult. Continui, totusi, dar efectul adrenalinei din timpul cazaturii isi face simtita efectele si incep sa ma simt slabit, reusind astfel sa pierd podiumul din ochi si, totodata, si motivatia. Pedalez cu un pas decent, mai reusesc sa ajung cativa competitori care au luat startul cu 10 minute inaintea noastra (superba bicicleta pe pordiunile relativ netede de gravel) si reusesc sa termin concursul la 1 minut si 30 de secunde de podium, respectiv 2 minute si 47 de secunde de locul 1. Desi stiu ca locul 4 e cel mai suparator dintre toate, ma simt destul de ok deoarece alte variabile precum lipsa de elevatie in antrenament si altitudinea nula la care ma antrenez isi arata efectul intr-un mediu considerat deluros de catre un transilvanean, considerat muntos de catre un olandez. Totusi, un rezultat decent, acceptabil, cel putin. Pana data viitoare, care nu stiu cand va fi, stiti totusi bine ce urmeaza : examene si "Ceaustoc!"
Vine ziua de sambata si, dupa ce am mai ajutat pe langa casa cu toate cele ce trebuiau facute, ne suim in masina si pornim catre Albstadt, ajungand numai bine pentru a vedea cursa celor de la U23. Am incercat sa-l motivam pe Dascalu cat am putut, dar glasurile ne erau astupate de o frica de a face pneumonie deoarece incepuse ploaia. Desi rezultatul nu era la nivelul asteptarilor mele, pot spune ca Vlad s-a revansat deoarece, la momentul scrierii cuvintelor pe care le citesti in momentul de fata, sportivul a reusit sa castige cupa organizata in Cehia (bravo Vlad!). Din pacate, nu am apucat sa vad toata cursa deoarece trebuia sa ma incalzesc si eu, lucru pe care l-am si facut, gasind o panta destul de frumoasa (sau urata, daca destesti catararile), panta care a reusit sa-mi creasca pulsul si sa-mi spele emotiile din picioare. Vine si ora 16:20 si se iau startul de pe poarta UCI printr-un sprint destul de urat (ma gandeam ca o sa se sprinteze nebuneste) datorita schimbatorului de spate care mi-a scapat si care era sa ma dea peste ghidon (problema din cablu, rezolvata cand mi s-a rupt la antrenament :) ). Din pacate, asteptarile mele nu au fost conformate deoarece, aparent, cand ne-am aliniat la start, ni s-a spus in germana ca trebuie sa mergem in spatele masinii de politie pana cand aceasta se v-a retrage. Lucru pe care, de altfel, l-am si facut, fiind situat pe chiar in spatele ei, in dreapta fiind doar un inginer de la Canyon care testa ghidonul dublu (oribil, la aparenta si care, dupa spusele lui, nu are un efect imens). Totusi, dupa o curba destul de stransa, masina se retrage printr-o acceleratie violenta, acceleratie care, datorita antitalentului meu natural de sprinter, ma lasa in urma, canyon-istul reusind sa se distanteze. Raman, deci, cu restul plutonului, si, pe catararea asfaltata, incerc sa aplic eforturile de pluton pentru a-l ajunge. Din pacate, asa ceva nu s-a intamplat, asa cum am aflat in momentul in care, dupa ce mi-am savarsit datoria la trena si am apucat sa imi relaxez 2-3 pedale, observ ca "bajatu cu slickuri de 40" (aflate pe un Canondale Slate) se distanteaza, cei doi din fata mea neputand tine ritmul cu el. Incerc sa ridic ritmul, insa catararea e pe terminate. Reusesc, totusi, sa intru primul pe prima portiune de offroad, care, surprinzator sau nu, e la vale. Restul se tin dupa mine si intram impreuna pe partea de iarba, parte pe care slickurile de pe Cannondale i-au cam dat de furca moldoveanului, acesta ramanand fara aderenta pe un gat abrupt, fiind nevoit sa o impinga. Fiind super motivat si entuziasmat, ma gandesc ca voi reusi sa prind locul 2 deoarece pot si urca si am si cauciuri cu aderenta (minunile alea de cauciucuri de 35 de cyclocross prind si pe scoala data cu slanina). Ne regrupam, adica, sunt prins din spate si stam cu ochii unul pe altul. Mergem frumos, cu cateva atacuri pe-aici, pe-acolo, ca doar eram 4 insi care ne bateam pe locul 2, pana cand, dupa o coborare lunga, fiind situat in spatele primului din pluton, cu o vizibilitate mica inspre nula datorita mizeriei pe care roata de spate mi-o arunca fix in ochi, vad prea tarziu o curba destul de stramta si, desi franam, situatia imi prezenta doua optiuni: fie intram perpendicular in cel din fata mea, fie incercam sa iau curba cu o viteza prea mare pentru ce mi se prezenta. Calculand, am "ales" sa ma trantesc pe jos, moment in care aud 2 voci stringand "Alles gut?".
Nici nu apuc sa cad ca ma si urc pe bicicleta si strig, la randul meu, Ja. Reusesc sa nu ma distantez de plutonasul meu si incepem o catarare, care, aparent, s-a prezentat a fi destul de lunga. Dupa atacul dat de moldovean si reactionarea mea, ne distantam, destul de repede, de ceilalti doi. Stateam in spatele lui si ma chinuiam, dar voiam, cel putin, sa ma distantez cat de mult posibil de ceilalti. Dupa cateva atacuri carora le-am raspuns, raman in urma, considerand ca am facut o distanta destul de buna fata de restul, incercand, totusi, datorita necunoasterii traseului, sa mai raman cu ceva suflu pentru eventualele portiuni. Ajuns pe un platou, reusesc sa imi formez o buna idee despre avansul facut si constat ca unul din cei doi se aproprie cu pas amenintator. Intru din nou in padure unde, datorita unei urechi de schimbator indoite din cazatura, reusesc sa pierd cateva secunde bune pe catarare si reusesc sa fiu ajuns de urmaritor, moment in care ma trezesc cu un atac, dupa care, tot datorita schimbatorului, raspund cu intarziere, din pacate, prea mare, acesta reusind sa se distanteze si mai mult. Continui, totusi, dar efectul adrenalinei din timpul cazaturii isi face simtita efectele si incep sa ma simt slabit, reusind astfel sa pierd podiumul din ochi si, totodata, si motivatia. Pedalez cu un pas decent, mai reusesc sa ajung cativa competitori care au luat startul cu 10 minute inaintea noastra (superba bicicleta pe pordiunile relativ netede de gravel) si reusesc sa termin concursul la 1 minut si 30 de secunde de podium, respectiv 2 minute si 47 de secunde de locul 1. Desi stiu ca locul 4 e cel mai suparator dintre toate, ma simt destul de ok deoarece alte variabile precum lipsa de elevatie in antrenament si altitudinea nula la care ma antrenez isi arata efectul intr-un mediu considerat deluros de catre un transilvanean, considerat muntos de catre un olandez. Totusi, un rezultat decent, acceptabil, cel putin. Pana data viitoare, care nu stiu cand va fi, stiti totusi bine ce urmeaza : examene si "Ceaustoc!"
Race Report: Albstadt; Gonso Classic Gravel Race
Reviewed by Gogu
on
01:24:00
Rating:
Reviewed by Gogu
on
01:24:00
Rating:
